Decizie radicală luată de Croația, pe fondul crizei migranților, riscă să reaprindă un conflict vechi, încheiat printr-un RĂZBOI

Decizie radicală luată de Croația, pe fondul crizei migranților, riscă să reaprindă un conflict vechi, încheiat printr-un RĂZBOI
Publicat: 24/09/2015, 12:37

„Titularii de pașapoarte sârbe și mașinile înregistrate în Serbia nu pot intra în Croația până la noi ordine”, a declarat pentru Reuters un ofițer de poliție croat.

Serbia a interzis transportul de marfă croat pe teritoriul său miercuri seara.

Belgradul a impus emabargoul drept represalii la restricțiile la graniță decise de Croația, stat membru UE, care a criticat țara vecină pentru că a direcționat spre frontiera comună fluxul de migranți din Peninsula Balcanică.

Autoritățile de la Zagreb au interzis accesul în țară tuturor camioanelor din Serbia, cu excepția celor care transportau bunuri perisabile, și a închis șapte din opt puncte de trecere a frontierei, transmițând că Serbia ar trebui să îi dirijeze pe imigranți de asemenea în Ungaria și România.

„Nu va fi război sau violență, totul va fi calm, însă acesta nu este un comportament normal (din partea Serbiei)”, a declarat prim-ministrul croat, Zoran Milanovici, la Bruxelles, unde a participat la un summit cu liderii europeni pe tema crizei imigranților.

Peste 40.000 de imigranți, mulți dintre ei fiind refugiați sirieni, au intrat în Croația din Serbia începând cu data de 15 septembrie, când țara vecină Ungaria i-a împiedicat să pătrundă în UE, izolând granița de sud cu Serbia printr-un gard metalic.

Autoritățile sârbe au direcționat fluxul de imigranți spre granița croată, după ce aceștia pătrundeau în țară prin Macedonia.

Croația trimite imigranți spre granița sa cu Ungaria, care la rândul ei îi dirijează spre Austria, însă autoritățile de la Zagreb transmit că nu pot face față numărului mare de imigranți și cer Serbiei să-i trimită pe unii dintre aceștia în Ungaria și România.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
România a fost lovită de un cutremur azi-noapte! Unde s-a resimțit seismul și ce magnitudine...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Doliu național. România a pierdut un MARE NUME: A plecat să slujească îngerii
Roxana Vancea, fosta asistentă de la „Neatza”, revine în televiziune
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Sărbătoare mare în familia Ancăi Țurcașiu! Vedeta a devenit bunică: ”Sunt cea mai fericită de...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Oamenii de știință încearcă să afle care este forma Universului
×